Daca lucrezi in industria de constructii sau intr-un domeniu ce are legatura cu substante chimice periculoase, atunci purtarea unui echipament de protectie face parte din viata ta de zi cu zi. Protectia ochilor, a capului si echipamentul reflectorizant sunt accesorii care nu mai lipsesc lucratorilor, ceea ce reprezinta un aspect pozitiv, datorita reducerii riscului de aparitie a accidentelor. Exista insa si alte locuri de munca care nu sunt atat de riscante, insa pentru lucratori echipamentul de protectie este la fel de important.
Echipament de protectie pentru bucatari
Chiar daca uniforma alba impecabila nu e cea mai potrivita culoare pentru cineva care lucreaza cu mancarea, iata ca aceasta jacheta alba, realizata din 2 straturi de bumbac are rolul de a proteja de caldura in exces din bucatarie sau de lichidele fierbinti. Culoarea alba determina implicit si masuri ridicate de igiena, astfel ca aceste uniforme sunt curatate frecvent. Intr-o bucatarie aglomerata, cutitele ascutite si alte obiecte grele reprezinta un pericol real, astfel ca un alt echipament esential il reprezinta incaltamintea de protectie cu bombeu metalic. Alte echipamente de protectie sunt: manusi pentru anumite tipuri de mancare, truse de prim-ajutor, produse de curatenie, incaltaminte anti-derapanta.
Echipament de protectie pentru tehnician de unghii
Chiar daca pentru unii dintre noi o vizita la salonul de manichiura reprezinta un moment de relaxare, pentru tehnicieni reprezinta un mediu care poate provoca probleme de sanatate in urma expunerii indelungate. De aceea, este indicat purtarea mastilor de protectie impotriva vaporilor de acetona, a mirosului de adezivi speciali si a prafului provenit de la pilirea unghiilor.
Echipament de protectie pentru manipulator de bagaje
Te intrebi cum de sosesc atat de repede bagajele pe banda speciala, imediat dupa ce cobori din avion? Exista o intreaga retea de manipulatori de bagaje, iar ridicarea unor greutati atat de mari zilnic poate reprezenta un risc asupra sanatatii acestora, astfel ca acestia trebuie sa poarte echipament de protectie ce contina protectii pentru genunchi, incaltaminte cu bombeu metalic si talpa anti-alunecare si manusi. Pentru cei care lucreaza in exterior, echipamentul de protectie reflectorizant si protectia urechilor sunt obligatorii.
Lucrul la inaltime este periculos, de aceea echipamentul de protectie trebuie sa fie verificat regulat - hamuri, corzi, ancore, manusi, adaptate la mediul de lucru si la conditiile meteo. Nu trebuie sa lipseasca castile de protectie, atat de importante in acest domeniu.
Echipament de protectie pentru supraveghetor evenimente
Cand vorbim de concerte si festivaluri unde participa mii de oameni, e nevoie de personal adecvat care sa asigure paza si siguranta participantilor. Acesti lucratori sunt usor de reperat, pentru ca poarta echipament de protectie reflectorizant, insa nu lipsesc nici antifoanele interne si externe de protectie pentru urechi sau alte dispozitive mai complexe pentru comunicare. Echipamentul de protectie nu este destinat doar celor care lucreaza pe santiere sau in laboratoare, acesta se adapteaza unor profesii si domenii din ce in ce mai diverse.